Realitate sau iluzii?
Cat de accesibila a devenit minciuna oare? E mai usor sa mintim decat sa ne luptam cu adevarul, fie el crud, dureros? Sau e pur si simplu mai confortabil?
As vrea sa inteleg, dar raspunsurile la aceste intrebari nu isi gasesc logica sau dreptatea in capul meu. Minciuna are o valoare atat de negativa pentru mine incat refuz sa cred ca unii ar considera minciuna drept un fleac, un fapt divers. Si totusi, unii practica acest obicei murdar din obisnuinta, altii mint dintr-o oarecare nevoie, iar cei mai multi o fac pentru a evita “dramele”.
Daca “drama” a ajuns sa insemne teama de a suporta realitatea asa cum este ea, atunci ce cuvant mai defineste exact ce ar trebui sa fie?
A ajuns lumea intr’un loc in care simte nevoia de reorganizare? A ajuns lumea sa nu mai fie nimic din ceea ce era, si sa fie tot ceea ce nu a fost?
Si mai sunt, totodata, oamenii care plini de incredere si cu multa falie, admit inadmisibilul fapt de a minti spre binele cuiva. A-i ascunde unui om anumite fapte, si a-l face sa rateze experienta unei proprii vieti a ajuns sa fie ceva “de bine”? Ceva cu care sa te mandresti, ceva ce poti adauga la faptele bune din viata ta?
Dar ca sa nu fiu doar negativista, recunosc ca este si o parte amuzanta, partea pentru care poate mi-as dori ca oamenii din jurul meu sa nu inceteze cu acest prost obicei, sa-i zicem. Si acest lucru ar fi contradictia in minciuni. Atunci cand un om minte in legatura cu atat de multe lucruri, incat uita minciunile, si fara sa-si dea seama, vine cu una noua, crezandu-te prostut. Atunci iti dai seama daca persoanele de langa tine sunt prieteni sau doar… cunostinte.
Din nou… incerc, si poate nu incerc destul. Si pe cat incerc sa inteleg, pe atat incerc sa nu intru in acest joc murdar. Si totusi sunt om. Nu ma laud cu perfectiune si nici nu as vrea. Sunt om cu un gram de respect, care va stii mereu ca minciuna nu este, in esenta, decat pentru binele propriu.
Petale de ganduri 