Cuțitul perfect

Trecem prin viață la fel cum cuțitul trece prin pâine.

Mereu când eram mici ne uitam cu admirație la părinții noștri care erau capabili, parcă, să taie cele mai drepte felii de pâine. Am crescut, am observat destul, iar acum a venit momentul să ne tăiem propria felie de pâine. Întâi de toate alegem cel mai potrivit cuțit, avem grijă să fie perfect, sa nu ne pună piedici sau să nu ne rănească atunci când poate mergem strâmb. Pornim apoi încet. Alegem cu grijă locul în care plasăm cuțitul, ca nu cumva felia să fie prea subțire sau prea groasă, prea mică sau prea mare. Încercăm pe parcurs sa mergem drept, ne fixăm o linie imaginară pe care încercăm sa o parcurgem la fix. Bineînțeles, perfecțiunea nu ne este însușită, dar încercăm să o atingem și în cele mai mărunte lucruri. La final, punem cuțitul jos și luăm felia de pâine în mână. Ne uităm la ea și fără să conștientizăm o verificăm să vedem dacă a ieșit așa cum ne imaginam. Uneori este mai ciopârțită, alte ori aproape dreaptă astfel că uneori suntem dezamăgiți iar alteori mândri sau fericiți.

La fel e și cu toată viața noastră. Învățăm tot ce se poate de la ai noștri părinți. Apoi, când am crescut ceva mai mari, începem să ne alegem cu grijă atât prietenii cât și partenerul de viață, cuțitul care ne ajută pe noi să facem totul în viață, și care ne ajută sau ne rănește, în funcție de situație. Pe urmă, alături de ei pornim în cea mai minunată aventură, viața. Avem grijă  ca mereu să luăm cele mai bune decizii, să facem cât mai puține greșeli, să avem cât mai mult succes, pe scurt, ne zbatem să dăm greș cât mai puțin, să mergem drept. Câteodată reușim, câteodată nu, astfel că uneori suntem dezamăgiți iar alteori mândri.

Dacă e ceva de subliniat în toată această poveste, atunci e faptul că orice eșec sau orice bucurie am avea, toate se datorează oamenilor care ne înconjoară, a oamenilor pe care i-am ales să fie alături de noi tot timpul. Prietenii te definesc, te ajută, te încurajează, te ceartă, te rănesc, te înalță. Fără un cuțit, nu poți tăia o felie de pâine, indiferent cum ar fi ea!

 

~ by meriiii on December 26, 2013.

Leave a comment